6 comentarii la [Eseu] De unde vin Mihai Stanciu. 17/07/2015. iar „strategizare" sună atât de rebarbativ încât nici nu mă obosesc să-l caut. „Mărgelatu`" scris așa, cu apostrof, e o neglijență, în limba română nu punem apostrof la numele proprii, dacă ar fi așa, la câți „Munteanu", „Sârbu" sau „Lungu ♥ Nu e totul bine, dar într-un fel sau altul te descurci să le rezolvi şi mă întreb, adică mereu m-am întrebat, de unde vine toată puterea asta, toată demnitatea şi graţia pe care ai pus-o în faţa tuturor problemelor care ţi-au apărut în cale, pentru că într-o zi îmi doresc să pot fi şi eu o astfel de persoană. Blog. De unde vin visele? Si de ce visam? extramile / 17 decembrie 2014. Din cauza cosmarurilor ma trezesc cu niste dureri de cap cumplite si inca obosit chiar si dupa 8-9 ore de somn. Si sunt deja vreo 5 zile de cand am numai vise de-astea. Nu stiu de unde vin visele sau cine naiba le proiecteaza dar imi e tot mai greu sa cred ca ele sunt doar Nu strică să întrebi îți arată cum să persuadezi, indiferent de juriu și indiferent de cauză. „Dacă ar fi să aleg pe cineva din lumea asta care să-mi susțină cauza, acela ar fi Trey Gowdy - persoana în a cărei judecată sănătoasă am cea mai mare încredere.". — Lou Holtz, celebru antrenor de fotbal american, autor și Ma intreb uneori de unde vin cuvintele. Ma intreb cum apar ele in gandul nostru pentru a le asterne pe hartie si ce forta exterioara ne indeamna sa le daruim. Citesc cuvinte. Citesc uneori fara a respira. Uit de mine in lumile desenate de altii, desenate din prea multa experienta sau din nemarginita imaginatie. Si plang si rad cu ale lor cuvinte. Dar pe mine ma intrebi ce legatura are mai??? s-au bagat vedetele pacii in seama. eu scriam la subiect crede-ma ca e un subiect care pe mine ma intereseaza in m Ud526RB.

sa nu ma intrebi de unde vin